CartoonMe by OMG! Cabina Foto

Caricaturi haioase făcute pe loc la evenimentul tău

Un caricaturist digital desenează fiecare invitat pe un ecran mare, în fața tuturor. Invitații scanează un cod, își fac o poză, iar câteva clipe mai târziu își văd caricatura prinzând viață, linie cu linie.

  • Fără aplicație de instalat, doar camera telefonului
  • Merge pentru o persoană sau pentru tot grupul
  • Caricatura ajunge pe telefon și, dacă vrei, printată pe loc
  • Cam 1 minut de la selfie la caricatura printată
  • Spațiu necesar 1 × 1 m
  • Montaj 40 min
  • Priză 220 V
  • Fără aplicații de instalat
  • Print instant

Cum funcționează

Cinci pași, de la cod la caricatura printată pe loc. Invitatul are nevoie doar de telefonul lui.

  1. Scanezi codul

    Codul QR apare pe ecran. Pagina se deschide direct în browser, fără cont și fără aplicație.

    Invitat care scanează codul QR de pe ecranul CartoonMe
  2. Faci o poză

    Un selfie sau o poză de grup, făcută pe loc sau aleasă din telefon. Artistul desenează pe toți cei care apar în ea.

    Invitați care își fac un selfie cu pagina CartoonMe deschisă
  3. Te vezi desenat

    Pe ecranul de pe șevalet, artistul îți desenează portretul, apoi îl colorează cu pensula. Invitații văd live cum caricatura se conturează pe ecran.

    Invitați în fața șevaletului, caricatura pe jumătate desenată pe ecran
  4. O iei acasă

    Caricatura ajunge pe telefon, gata de salvat. În pachetele cu print o primești și tipărită, pe loc, la stația de print.

    Caricatură printată care iese din stația de print
  5. Rămâne tabloul

    La final primești tabloul digital cu toți invitații care s-au desenat. Ți-l putem printa pe canvas chiar noi.

    Tabloul cu toate caricaturile serii, înrămat pe perete

Artistul la șevalet

Cât timp se pregătește caricatura, pe ecran stă artistul nostru la șevalet, în atelierul lui. Apoi desenul se construiește în fața invitaților: întâi conturul, apoi culoarea.

Nimeni nu se uită la o bară de încărcare. Așteptarea face parte din spectacol, iar cei din jur se adună să vadă cine urmează.

Alegi stilul desenului

Stilul se alege din galeria noastră înainte de eveniment și se potrivește cu tema petrecerii.

Caricatură în stil clasic desenată de CartoonMe

Caricatură

Capul mare, zâmbetul exagerat, trăsăturile care te fac ușor de recunoscut. Stilul care stârnește cele mai multe râsete.

Caricatură în stil super-erou desenată de CartoonMe

Super-erou

Invitatul devine eroul serii, cu costum, pelerină și emblemă inventate de artist, fără personaje cunoscute. Copiii îl adoră, adulții la fel.

Caricatură de grup desenată de CartoonMe

Grupuri

Prietenii, familia, echipa. Artistul desenează exact câte persoane sunt în poză, nici una în plus, nici una lipsă.

Patru caricaturi în stilul Halloween desenate de CartoonMe

Halloween și teme

Vrăjitoare, vampiri, dovleci. Pentru evenimentul tău putem crea și un stil dedicat, în tema petrecerii sau în culorile firmei.

Poza invitatei și caricatura ei, una lângă alta
Poza invitatului și caricatura lui, una lângă alta
Poza invitatei și caricatura ei, una lângă alta

Pentru ce evenimente

CartoonMe se potrivește oriunde oamenii vor să râdă împreună și să plece acasă cu o amintire.

Miri lângă șevaletul CartoonMe, cu caricatura lor pe ecran

Nunți și botezuri

Fiecare invitat pleacă acasă cu o caricatură cu numele mirilor sau al micuțului pe ea, iar voi rămâneți cu tabloul tuturor celor care au fost alături de voi.

Petrecere aniversară cu șevaletul CartoonMe

Aniversări și petreceri private

Copiii se văd transformați în personaje de desene animate, adulții râd de propriile caricaturi. Distracția ține toată seara.

Eveniment corporate cu șevaletul CartoonMe

Evenimente corporate

Logo-ul firmei pe tablou și pe fiecare poză, ecranul în culorile brandului. Peretele poate apărea simultan și pe ecranele din sală, ca toată lumea să vadă cine e desenat.

Ce primesc invitații

  • Caricatura pe telefon

    Imediat ce e gata, o salvează sau o trimit mai departe, cu numele evenimentului sau cu brandingul tău pe ea.

  • Animația desenului opțional

    Un clip scurt în care caricatura lor se desenează de la prima linie până la ultima culoare. Perfect de pus pe rețele.

  • Caricatura printată 10×15 cm pachetele cu print

    Tipărită pe loc la stația de print, cu magnet și plic.

  • Tablou canvas, comandat de pe telefon

    Din pagina caricaturii, fiecare invitat își poate comanda singur desenul pe un tablou canvas. Îl ridică de la noi sau îl primește prin curier.

Caricatură de grup în stilul Super-erou, terminată și colorată, cu semnătura scrisă de mână jos
Tabloul CartoonMe cu toate caricaturile serii

Ce primește gazda

  • Caricaturile tuturor invitaților

    Toate caricaturile invitaților care au intrat în aplicație și au completat tabloul, într-o galerie de unde le descarci pe toate odată.

  • Tabloul digital cu toți invitații

    Toți cei desenați în seara aceea, pe un singur tablou, cu titlul evenimentului scris de mână sus.

  • Tabloul pe canvas contra cost

    Tabloul se poate printa pe canvas întins pe șasiu de lemn, în mai multe dimensiuni. Tu alegi ce caricaturi intră pe tabloul de printat.

  • Caricaturile voastre printate pachetele cu print

    Dacă vă desenați și voi pe tablou, primiți și caricaturile voastre printate.

  • Câte caricaturi punem pe panou?

    Stabilim împreună o limită de desene pentru eveniment, ca fiecare invitat să-și prindă rândul cel puțin o dată.

Vrei să îi surprinzi pe invitații tăi?

Cere câte un selfie de la fiecare familie, cuplu sau invitat, iar noi îi așteptăm cu caricaturile gata făcute. Petrecerea începe cu zâmbete până la urechi.

La sosire, invitații își găsesc caricaturile printate și le regăsesc și pe peretele digital. Iar în seara care tocmai a început își pot face pe loc și alte caricaturi.

1,5 €pe caricatură printată, format 10×15 cm
  • Pozele pot fi personalizate cu numele sau designul evenimentului
  • Caricaturile apar și pe peretele digital, alături de cele făcute în seară

Un mod separat de folosire, care nu e inclus în pachetele standard.

Ce aducem la eveniment

Venim cu un setup de caricaturist digital, gândit să arate ca atelierul unui artist.

  • Șevalet cu display de 43" într-o ramă elegantă, așezat portret sau landscape, după cum arată locul
  • Stație de print asortată setup-ului, în pachetele cu print, ca să păstrăm tema de atelier
  • Operatorul va avea grijă ca invitații să fie informați de modul de funcționare și va printa fotografiile invitaților care participă la completarea tabloului cu caricaturi
  • Internet propriu printr-un router 4G; Wi-Fi-ul locației rămâne ca rezervă
  • Ecranele din sală pot afișa simultan același perete, la evenimentele corporate
  • Merge foarte bine și alături de o cabină foto clasică
Șevaletul CartoonMe cu display de 43 de inci în ramă de lemn
Stația de print CartoonMe în cutie de lemn cu stropi de acuarelă

Tarif orientativ

Alegi dacă vrei doar caricaturi digitale sau și poze printate pe loc.

fără print

Digital

6 ore
400 €
  • Caricaturi pe ecran și pe telefoanele invitaților
  • Stilul ales din galerie
  • Nume sau branding pe poză
  • Print 10×15 cm
cu print

Print 4

4 ore
500 €
  • Caricaturi pe ecran și pe telefon
  • Print 10×15 cm pe loc
  • Stilul ales din galerie
  • Nume sau branding pe poză
  • Magnet pentru poze
  • 100 de plicuri pentru poze
cel mai ales

Print 6

6 ore
600 €
  • Caricaturi pe ecran și pe telefon
  • Print 10×15 cm pe loc
  • Stilul ales din galerie
  • Nume sau branding pe poză
  • Magnet pentru poze
  • 100 de plicuri pentru poze
cu print

Print 8

8 ore
700 €
  • Caricaturi pe ecran și pe telefon
  • Print 10×15 cm pe loc
  • Stilul ales din galerie
  • Nume sau branding pe poză
  • Magnet pentru poze
  • 100 de plicuri pentru poze

În toate pachetele

  • Până la 200 de caricaturi digitale
  • Setup-ul de caricaturist: șevalet cu display de 43" în ramă elegantă
  • Tabloul digital cu toți invitații
  • Galeria cu toate caricaturile
  • Operator pe toată durata evenimentului

Opțional

  • Animația caricaturii, descărcabilă de invitați: 60 €
  • Caricaturi gata la sosire, printate 10×15 cm: 1,5 € / buc. Cum funcționează
  • Tabloul pe canvas pentru gazdă, în mai multe dimensiuni, contra cost.
  • Tablourile canvas le comandă invitații direct de pe telefon și le plătesc ei.

Prețurile sunt pentru persoane fizice, la evenimente cu maximum 150 de participanți. Transportul e gratuit în București; în alte localități costă 2,5 lei/km. Pentru firme sau evenimente mai mari îți facem o ofertă separată.

Scrie-ne pe WhatsApp

Întrebări frecvente

Invitații trebuie să instaleze ceva?

Nu. Scanează codul de pe ecran cu camera telefonului și pagina se deschide în browser, pe iPhone și pe Android.

Cât durează până apare caricatura?

Cam un minut de la poză până când desenul e gata pe ecran. Între timp artistul de pe ecran lucrează la șevalet, iar invitații văd cum le apare portretul linie cu linie.

Merge și cu poze de grup?

Da. Artistul desenează exact câte persoane sunt în poză, fie că sunteți doi sau o echipă întreagă.

Ce se întâmplă dacă un desen nu iese bine?

Operatorul nostru e lângă ecran toată seara. Un desen care nu iese bine sau nu-i place invitatului îl scoate pe loc, iar invitatul poate încerca din nou.

Ce se întâmplă cu pozele invitaților?

Poza se folosește doar ca să fie desenată caricatura, iar originalul se șterge imediat după. Invitatul își dă acordul înainte de poză și poate cere oricând ștergerea desenului lui. Caricaturile rămân în galeria evenimentului 90 de zile.

Putem pune numele nostru sau logo-ul firmei?

Da. Numele mirilor, al sărbătoritului sau logo-ul firmei apar pe fiecare poză și pe tablou, iar ecranul poate fi în culorile evenimentului.

Pot avea caricaturile gata înainte de eveniment?

Da, e un mod separat. Ceri câte un selfie de la fiecare familie, cuplu sau invitat, iar noi desenăm și printăm caricaturile dinainte. Invitații le găsesc la sosire și le văd și pe peretele digital. Costă 1,5 € pe caricatura printată 10×15 cm și nu e inclus în pachetele standard.

Se poate afișa peretele și pe alte ecrane?

Da. La evenimentele corporate, peretele poate rula simultan pe display-ul nostru și pe ecranele din sală, toate arătând același desen în același timp.

Cât spațiu și ce condiții vă trebuie?

Un loc de aproximativ 1 × 1 m lângă o priză. Internetul îl aducem noi, printr-un router 4G, dar e bine ca locația să aibă și Wi-Fi propriu, ca rezervă.

Invitații pot comanda caricatura pe tablou?

Da. Din pagina caricaturii, de pe telefon, fiecare invitat își poate comanda desenul pe un tablou canvas. Tabloul se ridică de la noi sau se trimite prin curier.